Armata Ucrainei a eliberat un oraș ocupat de ruși în prima zi a invaziei

Armata Ucrainei a reușit să elibereze un oraș aproape de granița de nord cu Rusia, la nord-est de Harkov, potrivit Kiev Independent. Localitatea Vovceansk a fost ocupată de ruși în prima zi a invaziei. Serviciul de pază a frontierei de state a Ucrainei a publicat imagini video în dimineața zilei de marți cu mesajul „Vovceansk este înapoi acasă”, ce arată trupe ucrainene înlăturând steaguri și însemne rusești de pe clădirile din oraș, scrie Kiev Independent.

Vovceansk a fost ocupat în prima zi a invaziei la scară largă a Rusiei și se pare că trupele rusești ar fi plecat pe 11 septembrie, mai scrie publicația ucraineană.

De la începutul lunii septembrie până acum, Ucraina și-a luat înapoi 6.000 de kilometri pătrați, din teritoriul cucerit de trupele rusești, susține președintele Volodimir Zelenski, în mesajul său din cursul nopții.

Institutul pentru Studiul Războiului din Statele Unite susține că Ucraina a câștigat bătălia pentru Harkov. Militarii ucraineni au ajuns până la granița cu Rusia, pentru prima oară de la începutul invaziei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed