Aston Martin – 100 de ani de exclusivitate, mereu pe marginea prăpastiei

Pe 15 ianuarie 2013, producătorul britanic de maşini de lux va împlini 100 de ani de existenţă. Venerabila vârstă îl găseşte cu o gamă extinsă de modele, cu volume de producţie mai mari decât oricând, dar cu aceeaşi incapacitate de a se autosusţine.

 

Pentru a sărbători această perfromanţă, Aston Martin pregăteşte în iulie un eveniment grandios la care entuziaştii vor putea admira nu mai puţin de 1000 de maşini din toate epocile. Dintre acestea, 100 vor fi maşini de colecţie.

 

În primii 90 de ani, Aston Martin a produs mai puţin de 15.000 de exemplare, şi a fost în mai multe rânduri în pragul colapsului.

 

În ultimii 10 ani, de la transferarea producţiei de la Chelsea la Gaydon, Aston Martin a produs mai bine de 45.000 de unităţi printre care şi citadina Cygnet, produsă în colaborare cu Toyota.

 

Asta nu înseamnă că situaţia financiară este mult mai fericită, Aston Martin fiind recent revitalizat de o infuzie de capital din parte Investindustrial, firma care a vândut Ducati concernului VAG. De altfel, Aston Martin, a avut permanent nevoie de susţinere financiară pentru a supravieţui.

 

Aston Martin este cunoscut, printre altele, şi ca furnizorul oficial de maşini pentru James Bond, cel mai renumit spion britanic. În ultima ecranizare, agentul 007 urcă din nou la volanul unui DB5, similar celui condus de Sean Connory în Goldfinger (1964).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed