Atentatul de la Burgas, comis de Hezbollah

La finalul unei şedinţe de şase ore a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională, ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, a ieşit la rampă şi a îndreptat degetul acuzator către radicalii islamişti din Liban. Este prima dată când autorităţile bulgare menţionează numele mişcării şiite Hezbollah în legătură cu atacul terorist anti-israelian comis în iulie 2012. Ţvetanov a precizat că au fost identificaţi doi dintre cei trei islamişti care au comis atentatul.

 

„ADN-ul prelevat din asigurările sociale ale lui „Riko” coincide cu ADN-ul lui „Philip” – persoana care s-a aruncat în aer la aeroportul Sarafovo, de la Burgas. Le-am urmărit activitatea în Australia şi Canada şi avem informaţii care demonstrează legătura lor cu Hezbolah”, a declarat minisrrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov.

 

Cei doi terorişti aveau paşaport canadian şi respectiv australian, dar locuiau în Liban din 2006, ceea ce sugerează că erau membri Hezbollah, susţine ministrul de Interne bulgar.

 

Israelul a atribuit de la început atentatul mişcării şiite Hezbollah, susţinută de Iran, un inamic declarat al statului evreu. După ce Bulgaria a ajuns la aceeaşi concluzie, Israelul şi Statele Unite au îndemnat Uniunea Europeană să introducă Hezbollah-ul pe lista organizaţiilor teroriste.

 

Cinci turişti israelieni şi un şofer de autocar bulgar au fost ucişi în atentatul comis la Burgas, pe 18 iulie 2012. A şaptea persoană decedată se presupune că este autorul atacului sinucigaş.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed