Articole scrise de: Mucenic Ioana

Photo of author

Mucenic Ioana

Înmatriculările Dacia în Franţa au scăzut cu 2,7% la nouă luni. În septembrie au revenit pe declin

Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 3,76% în primele nouă luni ale anului trecut la 4,25% în aceeaşi perioadă a acestui an, se arată într-un comunicat al Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile.   În septembrie, înmatriculările de autoturisme Dacia au coborât cu 14,1%, la 4.533 unităţi, în timp ce piaţa franceză a ...

Mucenic Ioana

De ce o duc bine investitorii greci în România

Potrivit Camerei de Comert din Atena, criza economica ce a lovit Grecia, cu o scadere cumulativa a PIB-ului de 20%, a determinat ca oameni de afaceri cu aversiune la risc sa se stabileasca in Romania.   Desi aceasta din urma este de asemenea in mijlocul unei crize, ea are un potential mai bun de crestere ...

Mucenic Ioana

Sindicaliştii “Cartel Alfa” protestează de marţi până joi în toată ţara. Ce revendicări au

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa” au anunţat că de marţi şi până joi vor avea loc în toată ţara mitinguri de protest.   Astfel, marţi, între orele 15.00 şi 18.00, sindicaliştii “Cartel Alfa” vor protesta la Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Suceava şi Vâlcea.   Protestele vor continua miercuri, tot ...

Mucenic Ioana

Concertele lunii octombrie, la Bucureşti

Prima zi a lunii octombrie este dedicată jazzului de calitate. Astfel, pe 1 octombrie, Jack DeJohnette Group va concerta de la ora 19:30, la Sala Radio din Bucureşti.   Laureat Grammy în 2009, cu albumul “Peace Time”, Jack DeJohnette continuă să se afirme ca toboşar şi lider de trupă de peste 45 de ani. DeJohnette ...

Mucenic Ioana

Legumele s-au scumpit cu 300% anul acesta

Clientii si producatorii fac, fiecare, ce pot. Primii cumpara din ce in ce mai putin, iar ceilalti se vaita. Motivul e simplu. Salariile si pensiile au ramas la fel, preturile au crescut.   Rosiile, de exemplu, daca anul trecut un kilogram era un leu, ei, bine, acum nu este mai putin de 3 lei. Si ...

Mucenic Ioana

Negocieri blocate pentru Oltchim. Diaconescu nu a dovedit că are bani pentru a cumpăra acţiunile

UPDATE 12:30 – Negocierile dintre Dan Diaconescu şi OPSPI sunt din nou suspendate   Negocierile dintre Dan Diaconescu şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) pe tema privatizării combinatului Oltchim Râmnicu-Vălcea (OLT) sunt din nou suspendate, întrucât patronul OTV nu a prezentat dovada că dispune de banii pentru cumpărarea acţiunilor.   Negocierile dintre ...

Mucenic Ioana

Unde găseşti apartamente mai ieftine în toamna asta

Timisoara, scaderi de pret in septembrie   Septembrie a adus preturi mult mai mici pe piata rezidentiala din cel mai mare oras din vestul tarii.   Astfel, apartamentele din Timisoara s-au ieftinit cu 1,3% in ultima luna. Valoarea Indicelui imobiliare.ro inregistrata la nivelul orasului pentru septembrie, 780 euro/mp util, e foarte apropiata de cea mai ...

Mucenic Ioana

Apel în Rusia pentru Pussy Riot

Avocaţii apărării nu sunt prea optimişti în privinţa apelului judecat astăzi şi spun că maximul la care speră este o reducere a pedepsei cu 6 luni. Scandalul a divizat opinia publică din Rusia şi a stârnit indignarea în Occident, în contextul revenirii la putere a lui Vladimir Putin.   Patriarhia rusă, care iniţial ceruse pedepsirea ...

Mucenic Ioana

Credit Agricole a ales Alpha Bank pentru negocieri exclusive de vânzare a diviziei Emporiki

“Credit Agricole şi Alpha Bank intenţionează să finalizeze tranzacţia la 31 decembrie 2012”, se arată într-un comunicat al grupului francez.   În cursa pentru preluarea diviziei elene a băncii franceze s-au aflat şi alte două bănci din Grecia, National Bank of Greece şi EFG Eurobank. Credit Agricole, Alpha Bank, National Bank of Greece şi EFG ...