Articole scrise de: Mucenic Ioana

Photo of author

Mucenic Ioana

Obama vrea să interzică vânzarea armelor de asalt în SUA

Creșterea vânzărilor de arme de asalt din Statele Unite este determinată de teama impunerii unor restricții în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Barack Obama. Dezbaterea cu privire la regimul armelor a fost repusă pe tapet după masacrul din data de 20 iulie de la un cinematograf din statul american Colorado.   Un atacator ...

Mucenic Ioana

DIICOT: Percheziţii în Râmnicu Vâlcea, Câmpina şi Bucureşti la evazionişti cu produse petroliere

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi conduse 10 persoane în vederea audierii, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.   Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând 20 de societăţi comerciale, prin crearea de circuite comerciale şi financiare fictive, având drept scop sustragerea de ...

Mucenic Ioana

Abia reales, Obama se confruntă cu un demers secesionist: petiţii din 20 state pentru separarea de SUA

Petiţiile lor au fost postate pe site-ul internet al Casei Albe la secţiunea intitulată ‘Noi, poporul!’, unde oricine poate să-şi posteze propria petiţie sau să se alăture altora prezente.   Până la ora actuală pe adresa Casei Albe au venit petiţii de separare din partea locuitorilor a 20 de state: Texas, New York, New Jersey, ...

Mucenic Ioana

Vâlcea: A doua zi de proteste la SC Oltchim SA

Salariaţii sunt nemulţumiţi de faptul că nici una din promisiunile privind repornirea combinatului nu a fost îndeplinită şi “nu se întrevede nicio perspectivă pentru funcţionarea acestuia în următoarele luni”.   De asemenea, salariaţii spun că “este incorect să fie declarată repornirea combinatului când doar o secţie cu o sută de angajaţi funcţionează din cei 3.300 ...

Mucenic Ioana

AVERTIZARE DE CEAŢĂ: Circulaţie îngreunată pe autostrăzile A1, A2, A3 şi pe drumurile din 11 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare nowcasting de ceaţă valabilă până la ora 12.00 în judeţele Ialomiţa, Călaraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, în Bucureşti, inclusiv pe autostrăzile A1, A2 şi A3, precum şi în sudul judeţelor Dâmboviţa şi Prahova.   De asemenea, avertizarea este valabilă până la ora 10.00 în judeţele Dolj şi ...

Mucenic Ioana

Telefonul Copilului: Cazurile de abuz sexual au crescut cu 43% faţă de 2011

Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie, 122.808 de apeluri, 72,48 la sută fiind din partea copiilor, 15,56 la sută de la părinţi şi 11,96 la sută din partea altor persoane îngrijorate pentru siguranţa unor copii.   “Numărul beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de Asociaţia Telefonul Copilului s-a dublat în acest an – 33.252, faţă ...

Mucenic Ioana

America va deveni cel mai mare producător mondial de petrol până în 2020, depăşind Arabia Saudită

Producţia tot mai mare de petrol extras din formaţiuni compacte de roci va transforma SUA în cel mai mare producător la nivel mondial până în 2020, arată AIE într-un raport care acoperă trendurile din sectorul energetic până în 2035.   Noi surse interne de petrol vor limita importurile şi vor transforma America de Nord într-un ...