Autoexpo la New Delhi: Toyota, Honda şi Volkswagen prezintă cele mai noi modele de mici dimensiuni (VIDEO)

Marii constructori de automobile, printre care Toyota, Honda şi Volkswagen, au decis să prezinte la salonul AutoExpo de la New Delhi cele mai noi modele de maşini de mici dimensiuni. Firesc, deoarece piaţa de profil din India este în plină expansiune. Cea mai mică maşină şi cea mai ieftină maşină din lume, Tata Nano, a fost lansată la salonul indian din 2008.

Toyota a venit la ExpoAuto cu primul model compact realizat special pentru India şi numit Etios. Autovehiculul ar urma să fie lansat în acest an, potrivit grupului, care a precizat că suspensiile au fost fabricate special pentru drumurile proaste din sucontinent. Honda a prezentat şi ea noul concept de maşină de mici dimensiuni, şi el realizat special pentru India, dar şi pentru alte ţări emergente.

Modelul Honda este o maşină familială cu cinci locuri, ce ar urma să fie lansată în 2011. Volkswagen a venit cu automobilul Polo India, care ar urma să fie lansat în martie.

India este a treia piaţă auto din lume, după China şi Japonia, iar apariţia unei clase medii şi creşterea economie din ultimii ani lasă să se întrevadă perspective bune pentru constructorii auto. Modelele de mici dimensiuni reprezintă 78% din vânzările de maşini noi din India. Vânzările de maşini ar urma să crească de patru ori până în 2016, potrivit estimărilor, pe o piaţă de 145 miliarde dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed