Avertismentul alarmant al candidatului Igor Dodon: Republica Moldova va fi îmbrăcată în roşu

Declaraţia sa a apărut pe fondul ultimului sondaj, făcut public la începutul săptămânii, potrivit căruia se bucură de 48,9% din voturile moldovenilor, față de 39,7%, cu cât este creditată contracandidata sa proeuropeană Maia Sandu, candidatul unic al opoziției de dreapta antioligarhice.

 

În cadrul unei conferinţe de presă, Dodon a anunţat care sunt primele trei decrete pe care se angajează să le semneze în calitate de șef al statului: restituirea miliardului de către cei care l-au furat; restabilirea relațiilor economice cu Rusia și, respectiv, contracararea acțiunilor unioniste, „antistatale”.

 

‘Doar dacă vom apăra aceste valori, (Republica) Moldova are viitor, iar aceste alegeri trebuie să demonstreze aceasta! Noi putem să restabilim relațiile cu Federația Rusă, păstrând, în același timp, relații bune cu UE”, declară Dodon, reiterând că, dacă va ajunge președinte, „va utiliza toate căile legale pentru a declanșa alegeri parlamentare anticipate’, a spus Igor Dodon.

 

Cu trei zile înainte de alegeri, contracandidata proeuropeană, Maia Sandu, a făcut apel la electorat, îndemnându-i pe cetăţeni să iasă, masiv, la vot.

 

Într-o acțiune desfășurată în fața monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului, Maia Sandu a reiterat prioritățile sale pentru mandatul prezidențial — numirea unor persoane integre în funcțiile-cheie în stat, investigarea furtului din sistemul bancar și asigurarea coeziunii sociale, menţionează sursa citată.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed