Potrivit rechizitoriului, de-a lungul anilor, Vîntu şi oamenii săi de încredere, ar fi trimis în Indonezia mai multe tranşe de bani, zeci de mii de euro, bani cu care Nicolae Popa putea să traiască şi să se ascundă de autorităţile de acolo. Procurorii au refăcut şi traseul banilor pe care Vîntu i-ar fi trimis lui Nicolae Popa – ultima dată, în decembrie 2009.
Vîntu ar fi trimis alţi 20 de mii de euro, prin intermediul fratelui şi părinţilor lui Popa, care au venit în vizită în Indonezia. În aceeaşi perioadă însă, Popa a fost arestat şi urma să fie extrădat. Anchetatorii susţin că Vîntu şi-a pus un om de încredere să meargă în Indonezia, să facă tot posibilul să împiedice extrădarea sau eliberarea lui Popa din arestul autorităţilor indoneziene.
În sprijinul procurorilor au venit şi interceptările făcute omului de afaceri. Pe 9 octombrie 2009, Nicolae Popa “negociază” o sumă de bani anuală, respectiv 200.000 euro, cu Sorin Ovidiu Vîntu, necesară pentru a se ascunde. În urma acestei discuţii, Sorin Ovidiu Vîntu a început să plătească în tranşe. Nicolae Popa este condamnat în dosarul FNI la 15 ani de închisoare, iar Sorin Ovidiu Vîntu este în penitenciar pentru şantajarea şi ameninţarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă.










