Preşedintele Bancpost, Mihai Bogza s-a referit la clienţii care au luat credite şi vor să obţină reduceri ale ratelor. Dacă aceşti clienţi care merg în instanţă şi fac publicitate negativă vor avea în viitor nevoie de restructurări ale creditelor, este puţin probabil ca acea bancă cu care au intrat în conflict deschis să îi mai ajute”, a precizat Bogza.
Preşedintele Bancpost a precizat că este mult mai bine ca neînţelegerile să fie rezolvate prin parteneriat decât pe cale juridică. Odată cu aplicarea ordonanţei 50 (OUG 50/2010), clienţii care consideră că plătesc rate prea mari pot să apeleze la varianta refinanţării creditului, pentru că au fost eliminate barierele administrative, a mai spus Bogza. De altfel, mai mulţi jucători din piaţă, precum Raiffeisen sau BCR, au venit în această perioadă cu oferte speciale pentru refinanţarea altor credite, renunţând în unele cazuri la comisionul de analiză a dosarului.








