Numai în primul trimestru din acest an, ajustarea a fost de şase miliarde de dolari, iar austriecii au scăzut cel mai mult expunerea.
Marile bănci străine îşi reduc fondurile pentru filialele din Europa emergentă. Doar în primul trimestru din acest an, instituţiile financiare au redus expunerea către ţările în curs de dezvoltare din Europa cu 188 de miliarde de dolari, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale.
În privinţa României, marii creditori străini şi-au micşorat expunerea totală cu nouă miliarde de dolari în perioada octombrie 2008-martie 2009, dintre care peste şase miliarde în primul trimestru din acest an. Astfel, bancherii străini aveau investiţi la sfârşitul lui martie fonduri de 114,7 miliarde de dolari.
Cea mai mare ajustare a fost făcută de austrieci, care sunt şi cei mai implicaţi în sistemul bancar românesc, cu o reducere a expunerii de circa trei miliarde de dolari în perioada octombrie 2008-martie 2009.
În acelaşi timp, băncile din Franţa şi Italia, au redus expunerile cu câte un miliard de dolari fiecare. Cea mai mare parte a ajustări a fost făcută pe partea finanţărilor acordate de băncile străine companiilor româneşti nebancare şi mai puţin în liniile către filialele din România.
Datele băncii băncilor centrale arată, însă, că alte ţări au avut mai mult de suferit decât România. În Polonia, de exemplu, expunerile au scăzut cu aproape 60 de miliarde de dolari în trimestrul al patrulea din 2008 şi primul trimestru din acest an. Alte ţări afectate puternic au fost statele baltice.









