Bani de la multinaționale. România n-a depășit faza de ”HOȚII!”

El spune că multinaționalele au un rol benefic în economie, dar … le acuză că au beneficiat în ultimii ani de 80% din ajutoarele date de stat și, în schimb, au plătit impozite cât o singură companie românească (Hidroelectrica). Concluziile lui sunt contrazise de analize ale organizațiilor internaționale. Este nevoie de mai multă atenție la implicațiile politice la nivel european ale acestui subiect sensibil – recomandă specialiștii.

Avocatul Borza nu precizează sursa cifrelor menționate de el. ”În 6 ani, multinaționalele care dețin 50% din cifra de afaceri a României, și poziții de cvasi monopol în sectoarele cheie ale economiei românești au plătit cumulat cât o singura companie, Hidroelectrica, într-un an. Companiile românești, aflate într-o concurentă neloială cu firmele străine, discriminate de statul român și având poziții periferice în economie, au raportat un sold al rezultatului financiar net de 55 miliarde lei, adică de 22 ori mai mult decât firmele străine. În 2015, la o creștere economică de 3,7%, firmele străine au raportat un sold al profitului net de 9 miliarde lei față de 27 miliarde lei, soldul profitului net raportat de mulținationale”. Și adaugă:

-România pierde bani din optimizările fiscale. ”În fiecare an, se scot din România circa 10 miliarde de euro pe acele optimizări fiscale, a se citi inginerii financiare care sunt legale, dar mai puțin morale. În business și în politică este greu să vorbești de moralitate. Multinaționalele scot bani prin prețurile de transfer, prin împrumuturi cu dobânzi prohibitive date de societățile mamă către subsidiarele din România, prin contracte de training, de consultanță, prin vânzarea creditelor neperformante cu peste 90% discount”.

-Revoluția, un pas înainte. ”Ordonanța 79/2017 implementează Directiva Europeană 1164/2016 prin care mulținationalele sunt obligate să plătească impozite în țara în care generează venit. Sper ca de acum înainte multinaționalele să lase mai mulți bani în România”.

Avocatul vorbește însă de nevoia de multinaționale: ”Avem nevoie de multinaționale, avem nevoie de capital străin. Ceea ce îmi doresc eu este un parteneriat onest între statul roman și multinaționale”.

”Crima” multinaționalelor n-ar fi chiar atât de mare. Cel puțin în România – zic cifrele

Statele bogate (G20) sunt primele care au lansat acuzația că multinaționalele fac BEPS – în traducere, erodează baza de impozitare și mută artificial profiturile. De fapt acuzația lor este că acestă mutare a profiturilor este motivată fiscal, se face spre zonele cu fiscalitate redusă, dacă nu zero. Din acestă mutare la nivel global, studiile arată că România nu este nici pe departe printre pierzători. Ba din contră.

Un studiu prezentat în acest an de Universitatea Națiunilor Unite UNU-WIDER, intitulat ”distribuția globală a pierderilor de venituri din evitarea plății taxelor” plasează România printre țările care, în final, chiar au de câștigat din acest proces global de mișcare a profiturilor. Dacă la nivel global, s-ar pierde circa 500 de miliarde de dolari pe an (date la nivelul 2013), după ce trage linie, România ar ieși cu un câștig de aproape la 1% din PIB, în orice caz peste 1,5 miliarde de dolari. Iar un nivel chiar mai mare este estimat de un studiu pe aceași temă realizat anterior și de FMI. Din pierderile de 500 de miliarde, circa jumătate sunt contabilizate în dreptul SUA.

continuarea, pe DIGI24.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed