Banii risipiți din sănătate. O firmă cu un singur angajat consiliază nouă spitale

În intervalul 1 ianuarie – 31 octombrie 2016, SC Dal Health Management & Consulting SRL – firmă înființată în 2006, cu un singur angajat declarat în situațiile depuse la Ministerul Finanțelor Publice – a încheiat contracte cu Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu, Institutul de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, Spitalul General CF nr. 2 București, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Orășănesc Sânnicolau Mare, Spitalul Orășănesc Oravița, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga și Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. N.C. Paulescu. În toate cazurile, contractele au fost încheiate prin procedura cumpărării directe și au vizat „servicii extinse de analiză” și consiliere, scrie DIGI24

 

 

Pentru acestea, în primele șase luni ale anului 2016, SC Dal Health Management & Consulting, cu sediul într-un apartament de bloc din sectorul 6, înființată și condusă de dr. Dan Aurelian Lăzărescu, a încasat 287.950 lei (echivalentul a aproape 64.000 de euro).

 

 

Afacerea s-a urnit prin contracte cu ASSMB…

 

 

Informațiile despre firma dr. Dan Aurelian Lăzărescu sunt în general puține. Pe site-ul companiei găsim o scurtă prezentare: „fiind o firmă independentă și neavând acționari ale căror dorințe trebuie să fie satisfăcute, ne putem permite o colaborare pe termen lung care produce continuu valoare adăugată clienților, în condiții financiare rezonabile”. Mai găsim că societatea oferă servicii de management strategic, la nivel de spital și la nivel de secție. În cazul spitalului, s-ar viza îmbunătățirea performanței prin „întărirea capacității managementului de alocare a resurselor pe baza analizei permanente a activității clinice și a datelor de costuri proprii”.

 

 

Ceva mai multe informații despre activitatea firmei găsim în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. De aici, aflăm că, pe 26 octombrie 2010, SC Dal Health Management & Consulting SRL a reușit încheierea unui contract – tot prin cumpărare directă – cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), structură sub autoritatea Consiliului General al Municipiului București. Ce trebuia să facă dr. Lăzărescu? „Servicii de analiză date clinice pentru evaluarea indicatorilor de performanță ai managementului unităților sanitare publice cu paturi”, contra sumei de 58.000 lei. Interesant e că analiza trebuia făcută pentru cele 21 de spitale aflate la momentul respectiv în administrarea ASSMB. La data semnării contractului, ASSMB era condusă de Marius Savu, un apropiat al primarului general de atunci, Sorin Oprescu (nereguli în activitatea ASSMB sub conducerea lui Marius Savu au fost identificate în mai multe rapoarte ale Curții de Conturi – Raport 2010, Raport 2012).

 

 

De menționat că din anunțul publicat în SEAP nu rezultă pe ce interval de timp trebuia SC Dal Health Management & Consulting SRL să presteze serviciile pentru cele 21 de spitale.

 

 

Nouă luni mai târziu, dr. Lăzărescu a mai încheiat un contract cu ASSMB, de data aceasta pentru cinci luni, contra tarif lunar de 4.900 lei. Deci, în total, 24.500 lei.

 

 

Alte contracte au fost parafate cu structura din subordinea CGMB, toate prin cumpărare directă, în 2012 (suma de 21.200 lei) și 2013 (suma de 37.100 lei).

 

 

… a continuat cu singurul spital din Azuga

 

 

Tot în 2011, SC Dal Health Management & Consulting SRL și-a început colaborarea cu Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga, printr-un contract pe șapte luni. Contra sumei de 13.300 lei, dr. Lăzărescu (specializat în alergologie, dar nu a profesat în spital) trebuia să ofere „servicii analize date pentru spitale publice”.

 

 

Colaborarea cu instituția medicală condusă de Victor Pandele a continuat an de an, până în 2016, SC Dal Health Management & Consulting încasând în total 96.900 lei de pe urma serviciilor de consiliere oferite.

 

 

După circa șase ani de consiliere și de „îmbunătățire a performanței”, ne-am putea imagina că lucrurile merg ca unse la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga. Parțial fals: oamenii sunt mulțumiți de cum arată unitatea și de tratamentul primit, dar se plâng că trebuie să aștepte trei-patru luni pentru a se putea interna. Managerul Pandele spune că ar fi nevoie de 40-50 de paturi în plus, dar pentru aceasta s-ar impune renovarea unui pavilion în conservare, investiție ce ar presupune în jur de 100.000 de euro.

 

 

Contactat de digi24.ro, șeful spitalului din Azuga a refuzat să ofere telefonic detalii despre colaborarea cu Dal Health Management & Consulting. „Veniţi la spital, vă înscrieţi în audienţă şi stăm să discutăm. Prin telefon nu vă dau niciun fel de relaţie. Faceţi o solicitare scrisă şi vă răspundem în termenul legal de 30 de zile. Dumneavoastră căutaţi poveşti, nu căutaţi adevărul”, a fost răspunsul managerului Victor Pandele.

 

 

 

 

… și a devenit prosperă în 2013

 

 

După un an 2012 în care portofoliul de clienți al Dal Health Management & Consulting s-a îmbogățit cu Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. dr. N.C. Paulescu (contract de 49.200 lei), firma dr. Lăzărescu începe în forță anul 2013.

 

 

În total, în 2013, societatea are contracte cu nouă spitale, plus ASSMB, încasând 300.500 lei, echivalentul a circa 68.000 euro.

 

 

În majoritatea cazurilor, consilierea a fost acordată întreg anul, lunar. Printre excepții, Spitalul Clinic Nr. 1 CF Witting, care a plătit doar două luni pentru serviciile dr. Lăzărescu. Mihaela Pricop, managerul Spitalului, la momentul semnării contractului director medical, a explicat pentru digi24.ro în ce constau serviciile Dal Health Management & Consulting și de ce s-a renunțat la colaborare după două luni: „Făcea traininguri cu medicii legat de noua legislaţie, că tot apăreau modificări. Fiecare afecţiune are un cod, iar atunci eram cam la început de drum cu codurile, doctorii nu prea ştiau, făceau erori şi aveam foi care erau invalidate pentru că nu ştiau să codifice foarte bine. Venea cam la două săptămâni, tot timpul ne ţinea evidenţa şi făcea cursuri cu personalul legat de cum să facă codificarea. Asta făcea domnul Lăzărescu. După ce am întrerupt colaborarea, ne-am descurcat singuri pentru că medicii au înţeles cam ce trebuie să facă. Acum, cum apar modificări legislative, îi adunăm pe toţi în amfiteatru şi le dăm să citească legislaţia. N-am mai luat pe nimeni pentru că nu am putut să susţinem financiar, de aia nici nu l-am mai ţinut pe Lăzărescu. Medicii au înţeles şi au considerat că nu mai e nevoie de consultanţă. Chiar şi doctorul Lăzărescu, mă rog, poate că dumnealui mai era interesat… dar noi l-am anunţat că medicii au înţeles, că nu mai fac greşeli de codificare. De aceea a fost foarte scurtă colaborarea”.

 

 

În 2014, Dal Health Management & Consulting a avut contracte tot cu nouă spitale, în valoare totală de 325.800 lei (circa 73.000 euro). În 2015, aceeași cifră de nouă spitale, valoare totală – 330.800 lei (circa 74.500 euro), pentru ca în 2016, încasările firmei pe primele zece luni să fie de 287.950 lei (aproape 64.000 euro).

 

 

O privire mai atentă pe lista unităților medicale consiliate de societatea dr. Lăzărescu relevă că unele spitale sunt cliente fidele. Pe lângă Spitalul de Ortopedie și Traumatologie din Azuga, aflat în al șaselea an de colaborare cu Dal Health Management & Consulting, intră în categoria clienților fideli: Spitalul General C.F. nr. 2 București (patru ani de colaborare, sumă totală de 214.200 lei), Institutul de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice Prof. Dr. N.C. Paulescu (cinci ani de colaborare, sumă totală de 204.800 lei), Institutul Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestiorenu (159.500 lei) și Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare (contracte în valoare de 75.600 lei).

 

 

La polul opus față de colega sa de la Spitalul Witting, dr. Claudia Maria Luca, manager din 2009 al Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare, a explicat pentru digi24.ro că este esențială pentru buna activitate a spitalului colaborarea cu Dal Health Management & Consulting, deși unitatea din Timiș are de vreo două ori mai puține paturi decât cea din București. „Sunt tot felul de schimbări în SIUI (Sistemul Informatic Unic Integrat – n.r.), la nivel naţional, pe care noi nu le aflăm în timp util pentru că nu avem cum. Spitalul are softul în care se lucrează, în care se introduc toţi pacienţii în momentul internării lor în spital, în baza cardului. Dumnealui (dr. Dan Aurelian Lăzărescu – n.r.) are acces la toate informaţiile. Asistentele sau medicul introduc diagnosticul şi există un cod al fiecărei boli, pe care uneori îl ştii, alteori nu-l ştii, că sunt sute de mii de coduri. Cu ajutorul dumnealui se fac şi aceste verificări, concordanţa între procedură şi cod”, a susținut managerul Luca.

 

Întrebată cum s-a oprit spitalul asupra firmei dr. Lăzărescu, șefa unității medicale a răspuns: „La momentul în care am început colaborarea cu dumnealui era cea mai mică ofertă din punct de vedere financiar”. Explicația nu prea stă însă în picioare dat fiind că toate contractele cu Dal Health Management & Consulting au fost încheiate de Spitalul Orășenesc Sânnicolau Mare prin cumpărare directă. Cât despre modul de lucru, managerul Luca a explicat că „se lucrează online”, dar dr. Lăzărescu vine din când în când și la fața locului. „Vizitele au loc o dată la lună, la două luni, la solicitările noastre, în cazul în care există neconcordanţe, nereguli, neînţelegeri din partea personalului. Dar, are vizite periodice stabilite, în care stă şi lucrează cu fiecare secţie în parte”, a mai precizat managerul.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed