Barroso cere creşterea taxelor pentru rezolvarea crizei din Zona euro

„Statele noastre membre cheltuiesc mai mult decât vor să primească de la contribuabili”, a spus Barroso.
„Când ajungi la punctul în care nu mai poţi reduce cheltuielile, trebuie să te gândeşti la creşterea veniturilor, este inevitabil”, a adăugat el.

„Ceea ce înseamnă impozitare corectă”, nu pe muncă, ci pe „consumul excesiv de energie (…) sau pe averi şi patrimonii considerabile”, a precizat Barroso.

Preşedintele CE a declarat că Zona euro se confruntă cu o adevărată criză sistemică ce necesită un angajament puternic din partea tuturor statelor membre pentru a fi rezolvată, scrie Agerpres.

Acesta a atras atenţia că abordarea interguvernmentală a ‘ţinut pe loc’ procesul de luare a deciziilor pentru ieşirea din criză.

„Ne confruntăm în prezent cu o adevărată criză sistemică ce necesită un angajament mai puternic din partea tuturor şi ce ar putea necesita măsuri suplimentare extrem de importante”, a afirmat Barrso, în cadrul unei dezbateri în plenul PE privind guvernanţa economică a zonei euro şi a UE.

Jose Manuel Barroso a subliniat nevoia unei integrări economice mai puternice în rândul celor 17 state membre din zona euro, fără a afecta însă interesele celorlalte 10 state membre ale Uniunii Europene. „Nu ar trebui existe nicio diviziune între cele 17 state membre ale zonei euro, pe de o parte, şi celelalte 10 state membre ale UE, de cealaltă parte. Aproape toate dintre acestea din urmă au vocaţia de a adera la zona euro”, a subliniat preşedintele CE.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed