Băsescu a semnat decretul de organizare a referendumului simultan cu prezidenţialele (VIDEO)

“Ieri, Parlamentul a dat un aviz negativ solicitării pe care i-am transmis-o de a organiza un referendum, simultan cu alegerile prezidentiale. Avand in vedere ca avizul Parlamentului este consultativ , am luat decizia sa semnez decretul ca referendumul sa fie organizat simultan cu alegerile prezidenţiale”, a spus Băsescu.

Preşedintele a precizat că, potrivit decretului, poporul român este chemat să-şi exprime voinţa cu privire la trecerea la un parlament unicameral si un număr redus de parlamentari, la maximum 300 de persoane.

“Cetăţenii sunt chemaţi să răspundă ‘da’ sau ‘nu’ la următoarele întrebări: ‘Sunteţi de acord să treceţi la un parlament unicameral in România?’ şi ‘Sunteţi de-acord cu reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane?'”, a adăugat Băsescu.

Şeful statului a insistat că opţiunea sa pentru organizarea unui referendum provine din faptul că deşi politicienii i-au “promis de fiecare dată, şi după alegerile din 2004, şi după alegerile din 2008”, nu s-au ţinut de cuvânt în declanşarea procesului de revizuire a Constituţiei.

“Fiind unul din lucrurile pe care nu le-am realizat, modernizarea statului român, mi-a rămas singurul mod în care mă pot manifesta şi pot impune un proces de modernizare şi în ceea ce priveşte Parlamentul, şi acesta este referendumul. Este o viziune a mea despre modernizarea statului, nu numai reducerea agenţiilor, nu numai diminuarea costurilor cu aparatul bugetar, nu numai îmbunătăţirea serviciilor publice, ci şi îmbunătăţirea funcţionării instituţiilor politice ale statului este parte din reforma statului”, a argumentat preşedintele.

Traian Băsescu a ţinut să facă referiri la ceea ce a numit “una din minciunile care se propagă” cu privire la subiect, identificând în acest sens argumentul că s-ar instaura dictatura prin trecerea la un Parlament unicameral. “Sigur că este doar o afirmaţie de natură să inducă în eroare electoratul. În interiorul UE, sunt 15 state care au parlament unicameral şi alte 12 cu parlament bicameral”, a explicat preşedintele, subliniind că ambele variante sunt “democratice”.

Traian Băsescu a precizat că data referendumului va fi 22 noiembrie 2009.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole