Băsescu, la consultări: E şi voinţa electoratului ca această structură politică să aibă guvernarea

Floares Silvia

Preşedintele Băsescu a precizat, la începutul întâlnirii, numărul de mandate obţinut de fiecare partid în Parlament şi a întrebat reprezentantul fiecărei formaţiuni ce propunere de premier are, începând cu PSD, care a obţinut cel mai mare număr de mandate.


Victor Ponta i-a spus preşedintelui că propunerea de premier făcută de PSD, susţinută şi de PNL, PC şi UDMR, este persoana sa şi i-a înmânat documentul în acest sens lui Băsescu.

 

Băsescu a citit din documentul USL, precizând că acolo scrie că Victor Ponta este propunerea de premier din partea PSD, PNL, PC şi UNPR, dar a invitat şi celelalte partide din Uniunea Social-Liberală să-şi spună punctele de vedere, precizând că doreşte ca procedura de consultare să fie “riguros constituţională”, pentru a nu putea fi contestată ulterior.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole