Băsescu: Nu merită calitatea de român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat

0

„Am început din păcate de puţină vreme politica de redobândire a românismului în afara frontierelor. Nu avem în intenţii nimic de genul celor nefericiţi susţinuţi de un cetăţean român care nu-şi merită această calitate, cel care mai zilele trecute cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”, a declarat Traian Băsescu.

 

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

 

„Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru această unitate (unitatea maghiarilor – n. r.). Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, declara Laszlo Tokes, în prezenţa premierului Ungariei.

 

Laszlo Tokes mai spunea că Băile Tuşnad, unde s-a desfăşurat Universitatea de Vară „Balvanyos”, reprezintă o zonă autonomă a Ţinutului Secuiesc.