“Criza economică ne-a dat o lecţie extrem de serioasă tuturor şi va trebui să ne reanalizăm obiectivul accesului în zona euro prin prisma lecţiei crizei”, a susţinut preşedintele.
Prezent într-o vizită de stat în Estonia, Traian Băsescu a avut o întrevedere cu omologul său de la Tallinn, Toomas Hendrik Ilves. Cei doi şefi de stat au făcut şi schimburi de cadouri – dacă preşedintele estonian i-a oferit lui Traian Băsescu un dicţionar eston-român, şeful statului român a oferit cuplului prezidenţial eston cele mai înalte distincţii ale României, dar şi un set de obiecte decorative, după cum informează Realitatea Tv.







