Incidentul a avut loc după o ședință a Adunării care a marcat Ziua Independenței venezuelene. Deși clădirea era păzită de gărzi ale poliției militare, acestea nu au intervenit ca să oprească violențele, scrie AFP. Guvernul Venezuelei a promis că va investiga cazul.
Parlamentarii, 350 la număr, au fost ținuți captivi în clădire câteva ore. Câțiva au avut nevoie de tratament medical. „Acest lucru nu doare mai mult decât faptul că, în fiecare zi, vedem cum ne pierdem țara”, a declarat un parlamentar, Armando Armas.
Departamentul de Stat al SUA a condamant violențele, numindu-le un „asalt la adresa principiilor democratice prețuite de bărbații și femeile care au lupat în urmă cu 206 ani pentru independența Venezuelei”.
Cotidianul Tal Cual a dat vina pentru atac pe milițiile cunoscute sub numele de „colectivos”.









