Prima Casa 2: BCR a acordat credite de peste 100 mil. euro

BCR a acordat credite de peste 100 milioane euro pentru achiziţia de locuinţe prin Prima Casă 2 şi a început, în această săptămână, să finanţeze prin acest program şi construcţia de locuinţe, a anunţat joi banca.

„BCR a depăşit pragul de 100 milioane euro acordate în cadrul Programului Prima Casă 2. Astfel, peste 2.500 de familii şi-au achiziţionat prin intermediul BCR prima lor locuinţă”, a declarat într-un comunicat Ştefan Coroianu, director executiv în direcţia credite retail, BCR.

În cazul construcţiei unei locuinţe de către un beneficiar al programului, valoarea creditului va fi de maxim 66.500 euro, cel mult 95% din valoarea prevazută în contractul de construire a locuinţei şi nu mai mult decât valoarea rezultată din raportul de evaluare.

Suma maximă acceptată a preţului de construcţie a imobilului este 140.000 euro, fără TVA.

Perioada de construcţie va fi de maxim 18 luni, cuprinsă între data efectuării primei trageri din finanţarea garantată şi data efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor de construcţie.

Pentru a beneficia de credite pentru construcţia de locuinţe în cadrul programului Prima Casă 2, beneficiarul trebuie să deţină în proprietate terenul pe care va fi construită locuinţa şi să aibă avansul minim de 5% din preţul de construcţie.

Locuinţele individuale în cadrul programului nu pot fi construite în regie proprie, clienţii fiind obligaţi să încheie un contract de antrepriză cu o societate de construcţii.

Dobânda practicată de bancă este de 4,636% pe an pentru clienţii cu istoric şi de 4,836% pe an pentru clienţii fără istoric în relaţia cu banca. Aceasta este compusă din Euribor la 3 luni de 0,886%, plus o marjă de produs de 3,95% pentru clienţii fără istoric şi de 3,75% cu istoric.

La dobândă se va adăuga un comision de gestiune datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii de (FNGCIMM) de 0,49%, calculat la soldul creditului.

Pe perioada de construcţie se acordă perioadă de graţie de credit (principal) în care beneficiarul finanţării garantate acordate pentru constructia locuinţelor datorează băncii exclusiv dobânzile şi comisioanele care se încadreaza în condiţiile programului. Perioada se poate prelungi cu cel mult 12 luni, prin act adiţional la contractul de credit, la cererea întemeiată a beneficiarului.

Tragerea creditului se face pe faze de execuţie a lucrărilor.

BCR, membră a grupului Erste, gestionează active de peste 16 miliarde euro, oferind produse şi servicii pentru populaţie prin 667 de unităţi retail (pentru populatie si microintreprinderi) deschise în ţară în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed