Benzina se scumpeste fara motiv

Ne-am bucurat prea puţin timp de ieftinirea carburanţilor până la sub 5 lei pe litru. Văzând că le scade profitul, benzinarii au majorat tarifele cu peste 50 de bani, deşi petrolul are aceeaşi cotaţie ca la începutul anului.

„Preţurile au revenit oarecum la valoarea iniţială, dar aici intervin mecanismele libere de pe piaţă între producţia locală, importuri si exporturi”, spune Cătălin Dumitru, director operaţional la o companie petrolieră.

În acest moment, nouă ţări europene au carburanţi mai ieftini decât România. Printre ele – Austria, Cehia şi Luxemburg, unde salariile sunt dintre cele mai ridicate la nivelul Uniunii Europene.

Suntem în prima parte a clasamentului pentru că puterea de cumpărare este mai scăzută”, consideră Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

 

Citiți mai multe pe digi24.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed