La fiecare opt minute, în întreaga lume, un copil îşi pierde viaţa în urma unui accident rutier. Iar România este fruntaşă când vine vorba de copii ucişi sau răniţi în accidente auto. De mai bine de 10 ani, ţara noastră ocupă primul loc în acest clasament tragic. În fiecare an, mai bine de o sută de copii mor din cauza imprudenţei şi a lipsei de educaţie rutieră.








