x


  • EUR
    4.5975
    USD
    3.8945
  • 23° C
    Vremea
    Bucuresti
    Vant

    11 km/h
    Umiditate

    39%
    Presiune

    34135 hPa
string(7) "externe"

BISERICA în care se vinde bere în loc de mătănii

O biserică din Bruxelles aflată în pericolul de a-și închide porțile din lipsa enoriașilor s-a orientat către o activitate cu îndelungată tradiție în Belgia - fabricarea berii - și a lansat propria marcă în scopul strângerii de fonduri, informează Reuters.

Author: Mihai Voican | Sursa: Money.ro | Publicat: 10.10.2017, 11:43 | Actualizat: 10.10.2017, 11:43

Biserica St. Catherine, în parteneriat cu o berărie locală, au creat Ste Kat’, o bere blondă, fructată, botezată după numele pe care localnici îl folosesc pentru a desemna biserica.

 

”Se poate spune că este imaginea bisericii, efervescentă, plină de viață”, spune părintele Jeremie Schaub, preotul romano-catolic care a contribuit la crearea berii în colaborare cu un producător local, o companie la început de drum, Brussels Beer Project.

 

Fondurile provenite din vânzarea berii vor fi folosite pentru renovarea structurii de secol XIX a bisericii, pe care adminstrația locală avea intenția, în urmă cu câțiva ani, s-o demoleze pentru a construi o piață sau un ansamblu de locuințe.

 

Berea va fi vândută la magazinul bisericii, dar va fi, de asemenea, disponibilă și la restaurante și cafenele din centrul Bruxelles-ului.

 

Ste Kat’ are la bază tradiția belgiană a berii produse la mănăstire și a berii produse de ordinul monahal trappist, care folosea un anumit tip de drojdie, încă din anul 1800. Acest tip de bere are arome mai exotice și conține mai mult hamei decât berea belgiană tradițională.

 

Cu 7% alcool, Ste Kat’ este mai puțin alcoolizată decât celelalte mărci de pe piață.

 

În cadrul proiectului Brussels Beer vor fi fabricate, într-o primă fază, aproximativ 50.000 de sticle pentru a vedea mai întâi cât de bine se vând.