“Având în vedere situaţia pasagerilor Sky Europe, odată cu deschiderea acestei noi rute, Blue Air vine şi în ajutorul acestora, introducând din 14 septembrie 2009 curse zilnice pe ruta Bucureşti-Viena-Bucureşti. Pasagerii care au deja bilete cumpărate de la Sky Europe pe ruta Bucureşti-Viena sau Viena-Bucureşti beneficiază din partea Blue Air de un tarif fix pentru biletele pe această rută, de 59 euro/segment cu toate taxele incluse, numărul locurilor fiind limitat”, au declarat reprezentanţii companiei.
Orarul de vară al Blue Air numără curse zilnice către Viena, urmând ca în cadrul orarului de iarnă numărul curselor Blue Air pentru destinaţia Viena să se multiplice, ajungând la 12 pe săptămână, respectiv două curse pe zi în intervalul luni-vineri şi câte o cursă pe zi sâmbăta şi duminica.
Blue Air, companie de smart flying cu capital 100% privat românesc, este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere şi transporturi cargo. Flota companiei este constituită în prezent din nouă aeronave Boeing 737: trei aeronave seria 737 – 300, două aeronave seria 737 – 400, o aeronavă seria 737-500 şi trei aeronave 737 – 800 Next Generation, cu capacităţi între 126 şi 189 de locuri.
Compania a semnat în 2008 contracte pentru achiziţionarea a cinci avioane Boeing 737 Next Generation (două aeronave din seria 800 şi trei din seria 900), care vor deservi zborurile Blue Air.
Pe parcursul anului 2008, peste 1.110.000 de pasageri au zburat cu Blue Air. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când peste 900.000 de călători au ales să zboare cu operatorul de transport aerian românesc, Blue Air înregistrează o creştere de peste 23%. Pentru acest an, Blue Air anticipează un total de 1.700.000
de călători. În ceea ce priveşte indicatorii economici, Blue Air a înregistrat o cifră de afaceri de 124.130.000 de euro în 2008 şi estimează 170 de milioane euro pentru 2009. Echipajele Blue Air sunt formate din piloţi experimentaţi (majoritatea având peste 15.000 de ore de zbor).








