“Ceea ce s-a întâmplat astazi, 8 octombrie, cu privire la sentinţa din Dosarul nr.13886/3/2010 referitor la SC Blue Air Transport Aerian SA, reprezintă un act de injustiţie ruşinos pentru România anilor 2010, Uniunea Europeană. Faptul că o sentinţă judecătorească apare publicată în presă înainte de a fi emisă oficial este un atac direct la imaginea companiei, care influenţează direct şi negativ activitatea comercială şi reprezintă o încălcare a Constituţiei României, a legilor europene şi a dreptului de a dezvoltă o afacere pe teritoriul unui stat european”, se arată în comunicatul Blue Air.
Potrivit acestuia, sentinţa în acest dosar “nu a fost comunicată, nici redactată, nu apare în Condica de şedinţă a Tribunalului Bucureşti, nici pe site-ul acestei institutii, însă face obiect a numeroase articole de presă apărute vineri”.
De asemenea, reprezentanţii Blue Air spun că aşteaptă decizia judecătorului şi în funcţie de motivaţia care stă la baza acesteia, vor ataca pe calea recursului, vor cere suspendarea executării unei astfel de decizii şi vor atrage “inclusiv răspunderea personală şi materială a persoanelor implicate în acest atac la adresa companiei Blue Air”.
“Din punct de vedere juridic, la acest moment nu există nicio sentinţa judecătorească de deschidere a procedurii de insolvenţă şi, teoretic, nici nu ar putea să existe o astfel de decizie, cât timp la dosarul menţionat sunt depuse toate dovezile ce atestă faptul că nu mai există sume în litigiu între părţi. Pe tot parcursul zilei, avocatul companiei SC Blue Air Transport Aerian SA s-a aflat în incinta Tribunalului Bucureşti pentru a afla sentinţa în acest dosar, sentinţă ce nu a fost însă redactată şi comunicată. Mai mult, Condica de şedinţă a Tribunalului Bucureşti s-a aflat toata ziua în biroul judecătorului, iar în calculatoarele de pe holul Tribunalului informaţia a fost postată de trei ori şi de trei ori a fost retrasă”, spun reprezentanţii Blue Air.
Aceştia menţionează totodată că “nici la această oră nu există nicio dovadă că ar exista o astfel de sentinţă”.
“În urma unei discuţii telefonice avute cu purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti, judecător Laura Radu, aceasta ne-a confirmat că informaţiile din presa au fost furnizate de către dumneaei, în calitatea sa oficială. În condiţiile în care la respectiva oră nu exista nicio sentinţă emisă oficial şi publicată în Condica de şedinţă, se pune întrebarea pe de o parte de unde a avut aceste informaţii purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bucureşti şi, pe de altă parte, ce interese serveşte această doamnă prin furnizarea de informaţii denigratoare la adresa Blue Air pentru a fi furnizate în presă”, se mai arată în comunicat.
Totodată, potrivit acestuia, la ora 14:30, la sediul societăţii Blue Air s-a prezentat avocatul Remus Borza, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar.
“Acesta nu a prezentat documente care să-i ateste calitatea de administrator judiciar numit de către Tribunalul Bucureşti, însă a dat deja declaraţii în presa referitor la faptul că dânsul va prelua administraţia oficială a companiei, chiar daca nu are încă nicio calitate în acest sens”, potrivit comunicatului Blue Air.
Compania Blue Air Transport Aerian SA face parte din grupul de firme Romstrade deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache.







