BM: Pierderile economice cauzate de dezastre naturale ar putea atinge 5% din PIB în România

Potrivit unui raport din 2007, numai ridicarea nivelului mării ar putea avea un impact de 0,5-1,5% din PIB în ţări precum România, Polonia sau Estonia.

Cele mai mari riscuri pentru România sunt inundaţiile, alunecările de teren, seceta, temperaturile extreme şi furtunile, în timp ce Bulgaria, pe lângă riscurile menţionate în cazul României, este vulnerabilă şi la incendii ale vegetaţiei.

Ungaria este a treia ţară din UE care ar putea fi afectată mai serios de încălzirea globală, în timp ce restul statelor membre noi sunt relativ mai puţin vulnerabile, se mai arată în raport.

“Schimbările climatice globale vor afecta în mod serios cele 10 noi state membre ale UE, Bulgaria, sudul României şi Croaţia fiind cele mai vulnerabile. Deşi acestea au un aport modest la emisiile globale de gaze cu efect de seră, ele vor fi nevoite să suporte costuri sociale şi economice legate de încălzirea globală, respectiv reducerea emisiilor şi adaptarea la schimbările de mediu. Acestea includ măsuri coordonate în sănătate, managementul apei şi terenului, agricultura şi silvicultura, zonele urbane, transportul şi energia”, se mai arată în raportul prezentat miercuri de Banca Mondială.

Potrivit datelor din ultimii 20 de ani, România s-a confruntat cu încălzirea temperaturii, dar nu au avut loc schimbări în regimul precipitaţiilor. Până în 2050, temperatura ar putea creşte, iar numărul zilelor friguroase ar putea scădea, valurile de căldură ar putea fi mai multe, la fel şi ploile.

Printre politicile care trebuie luate pentru a adapta economiile la schimbările climatice se numără cele de reducere a traficului auto în ariile congestionate, de diminuare a emisiilor de gaze prin modernizarea sistemului public de transport, cooperare regională în sectorul energetic, eficienţă energetică şi diversificare a aprovizionării.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole