BNR spune că 40% din „creditele cu buletinul” sunt neperformante

0

Bilanţul creditului cu buletinul este foarte prost pentru bănci. Oamenii care au luat credite facile au uitat să le şi plătească, cel puţin aşa spune BNR, ca reacţie la declaraţiile omului de afaceri Dinu Patriciu, care comenta situaţia precară a sistemului bancar din România. Situaţia este considerabil mai bună în zona creditelor garantate cu ipoteci, unde perspectiva pierderii locuinţelor i-a stimulat pe debitori să plătească.

 

“În totalul creditelor mari (de peste 5000 de euro) restanţele însumează abia 4% din totalul creditelor. Cele mai multe restanţe sunt la creditele mici (sub 5000 de euro) unde restanţele au o pondere de 40 la sută din total”, se arată în comunicatul BNR.

 

Potrivit Băncii centrale, la 31 iulie 2011, creditele pentru locuinţe însumau 30,47 miliarde lei, dintr-un total de credite de 217,89 miliarde lei. Raportul BNR pentru luna iulie arată că restanţele populaţiei la bănci reprezentau un total de 6,9 miliarde lei.

 

Însă, situaţia băncilor este una bună, creditele neperformante sau îndoielnice fiind în mare măsură acoperite cu provizioane, în timp ce solvabilitatea băncilor se păstrează la un nivel ridicat, de peste 14%.

 

“În momentul de faţă, creditele neperformante din sistemul bancar românesc sunt acoperite în proporţie de 96 la sută cu provizioane. Iar dacă luăm în calcul şi garanţiile colaterale, gradul de acoperire depăşeşte 100 la sută”, potrivit BNR.