BNR a împrumutat şase bănci cu 1,506 miliarde lei pentru o săptămână

Sorin Simon

Împrumuturile au scadenţa vineri, 2 septembrie.

“Cel mai probabil unele bănci au ridicat dobânzile pentru a acoperi golul de lichiditate rezultat după ce unele companii au retras mai mulţi bani din depozite pentru plăţi mai mari la Buget. BNR a făcut această licitaţie pentru a nu forţa băncile respective să ducă ratele şi mai sus pe piaţă în încercarea lor de a atrage depozite. Într-un fel, BNR a plafonat dobânzile prin această licitaţie”, a comentat un dealer.

Randamentele afişate vineri dimineaţă de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au avansat la 5,82% – 6,32%, după ce joi au fost de 4,68% – 5,18%. Totodată, au crescut şi dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână, la 5,77% – 6,27%, de la 4,91% – 5,41%.

Scăderea disponibilului de lichiditate de pe piaţă de săptămâna trecută a determinat banca centrală şi injecteze 5,489 miliarde lei în două zile consecutive prin operaţiuni repo. Atunci, băncile începuseră să ridice dobânzile întrucât nu îşi făcuseră rezervele minime obligatorii impuse de BNR şi deja se apropia finalul perioadei în care trebuiau să se conformeze cu cerinţele băncii centrale.

În cadrul operaţiunilor repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole