Cererea tot mai redusă este principalul motiv pentru care producţia din industrie şi din construcţii rămâne limitată, potrivit ultimului raport de conjunctură al Băncii Naţionale a României. În august, activitatea industrială va consemna o posibilă restrângere de volum, însă traiectoria este puternic afectată de factori sezonieri precum concediile şi reviziile tehnice, se arată în raportul BNR.
Pe domenii, pesimismul din industria alimentară şi cea metalurgică s-a temperat în august, în timp ce aproape toate firmele din industria de prelucrare a petrolului analizate de BNR anticipează o stabilitate a producţiei. Restul sectoarelor din economie continuă să sufere. Nici pe termen lung nu se anticipează o revenire a producţiei în domeniul mai larg al activităţii industriale, din cauza perspectivelor slabe ale comenzilor, precizează Banca Naţionala.
Pe de altă parte, activitatea de construcţii se menţine pe o traiectorie crescătoare, graţie condiţiilor climatice favorabile din ultimele luni. Din perspectiva forţei de muncă, numărul de salariaţi va continua să scadă în mai toate ramurile industriale, cu ajustări puternice în prelucrarea petrolului şi industria metalurgică. În construcţii, numărul angajaţilor va creşte, graţie anotimpului cald, favorabil lucrărilor din acest sector, arată Banca Centrală. Sectorul industrial ar putea consemna în august o nou pierdere de profitabilitate, în timp ce în construcţii, firmele anticipează stabilitatea acestui indicator.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel






