Boiko Borisov: Bulgaria este „o graniţă externă sigură pentru UE”

Declaraţia a fost făcută după ce Bulgaria a primit trei elicoptere sub instrumentul Schengen.

„Guvernul şi Ministerul de Interne îşi îndeplinesc angajamentul de a procura cel mai bun echipament pentru poliţia de frontieră, în vederea securizării graniţelor externe ale UE. Până la sfârşitul lunii februarie, vom fi complet pregătiţi, cu toate măsurile, pentru îndeplinirea criteriilor tehnice în vederea aderării la Schengen”, a spus ministrul de interne, Ţvetan Ţvetanov.

El a anunţat că ministerul a demarat procedura de angajare a unor poliţişti de frontieră suplimentari.

„Nu se va face niciun compromis când este vorba despre graniţa externă a UE. Fiecare stat care aderă la Schengen se va putea baza pe solidaritatea celorlalţi”, a spus Ţvetanov.

Valoarea totală a elicopterelor depăşeşte 29 milioane de euro.

„Prin furnizarea acestor elicoptere, împreună cu cele anterioare, precum şi a ambarcaţiunilor de patrulare pe Dunăre şi Marea Neagră, cred că suntem gata din punct de vedere tehnic să ne alăturăm acordului Schengen”, a spus Borisov.

Vineri au fost discutate rapoartele legate de Schengen, printre care două rapoarte privind Bulgaria (sistemul informatic SIS / SIRENE şi rezultatele reevaluării frontierei terestre între Bulgaria şi Turcia).  Bulgaria a primit aviz negativ din partea experţilor UE, prin urmare Franţa, Germania şi Finlanda au cerut o a doua reevaluare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed