“Nu există pericol de contaminare. Viitura poluantă s-a diluat în Dunăre şi, conform calculelor făcute de specialişti, la intrarea ei în România, apa va avea un nivel al ph-ului în limite normale şi va fi comestibilă. Oricum, toate autorităţile sunt pregătite, prelevăm probe de apă din Dunăre din patru în patru ore, iar mâine (luni – n.r.) este posibil să avem şi o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat Borbely.
Unda poluantă din Ungaria ar urma să intre luni în România, la Baziaş.
Tot duminică, şeful serviciilor de intervenţie în situaţii de urgenţă din Ungaria, Tibor Dobson, a declarat că fisura din zidul batalului de la fabrica de aluminiu din vestul Ungariei, care a provocat cel mai grav dezastru ecologic din istoria ţării, nu s-a mărit, iar riscurile unei noi deversări de reziduuri toxice au scăzut.
Din cauza fisurii produse luni, peste 600.000 de metri cubi de deşeuri cu un ph de 12-13 s-au scurs în pârâul Marcal, iar de acolo în râul Raba şi în Dunăre.
Accidentul chimic s-a soldat cu moartea a şapte persoane şi rănirea altor peste 100, au anunţat autorităţile din Ungaria.












