Boromir Prod (SPCU) face majorare de capital

Astfel, dacă acţionarii convocaţi în 1 martie vor aproba operaţiunea, vor fi emise 123,59 milioane de titluri, care vor putea fi subscrise la valoarea nominală de 0,10 lei.

Boromir Prod Buzău are în prezent un capital social de 12,36 milioane lei, divizat în 123,59 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Acţionarul majoritar al companiei este firma Boromir Ind SRL, care deţine 61,55% din capitalul social, în timp ce Broker Cluj controlează 5,15%.

Boromir Prod Buzău a obţinut un profit net de 3,3 milioane lei (780.100 euro), în primele nouă luni ale anului trecut, în scădere cu 46% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă a anului 2008, în condiţiile în care şi afacerile sale s-au redus cu 25%. Afacerile companiei s-au comprimat la 90,1 milioane lei (21,3 milioane euro), în primele trei trimestre din 2009, fiind cu un sfert mai mici decât cele din intervalul echivalent al anului anterior, de 120,3 milioane lei.

Compania are o valoare de piaţă de 61,3 milioane lei (14,86 milioane euro), aferentă cotaţiei de 0,4960 lei, stabilită în şedinţa de tranzacţionare de luni.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole