“Condamnăm discursul politic uselist al lui Crin Antonescu rostit cu ură de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale. Crin Antonescu trebuie să realizeze că referendumul a fost invalidat de români şi că el trebuie să se întoarcă la partid”, a declarat vicepreşedintele PDL, într-o conferinţă de presă.
Boureanu consideră ”inadmisibile” “presiunile” pe care Crin Antonescu le exercită asupra CCR şi spune că acesta “a aruncat România în haos cerând demisia preşedintelui ales”.
“Este inadmisibil ca sub pretextul libertăţii de exprimare, în calitate de preşedinte interimar al României, Crin Antonescu să facă presiuni asupra Curţii Constituţionale. Este regretabil că acelaşi Crin Antonescu a aruncat România în haos cerând demiterea preşedintelui ales, pentru exprimarea unor puncte de vedere absolut constituţionale, în relaţia cu premierul şi Parlamentul României. Este o dovadă de inconştienţă şi ipocrizie politică”, a mai afirmat vicepreşedintele PDL.








