BREAKING: Cambridge Analytica, compania care a declanşat FURIA asupra Facebook în scandalul datelor personale, se ÎNCHIDE

Firma de consultanţă aflată în centrul scandalului privind confidenţialitatea datelor personale ale utilizatorilor Facebook a precizat că a pierdut clienţi şi se confruntă cu cheltuieli judiciare tot mai mari. Declaraţia oficială menţionează ‘asaltul relatărilor media’ care a alungat practic toată clientela şi furnizorii, astfel încât activitatea nu mai este viabilă economic.

Ştirea a apărut mai întâi în ziarul Wall Street Journal şi a fost ulterior confirmată de Nigel Oakes, fondator al grupului SCL, din care face parte şi Cambridge Analytica. Cotidianul, preluat de Reuters, a precizat că angajaţilor companiei li s-a cerut deja să predea computerele.

Cambridge Analytica este implicată în utilizarea necorespunzătoare a datelor despre 87 de milioane de persoane din reţeaua Facebook, în cadrul campaniei electorale din 2016 a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump.

Biroul Comisarului pentru Informaţii din Regatul Unit a precizat că ancheta penală şi investigaţiile civile împotriva Cambridge Analytica vor continua şi după închidere, iar orice alte firme care ar putea prelua succesiunea vor fi monitorizate. AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed