British Petroleum plăteşte cea mai mare amendă

0

British Petroleum şi-a recunoscut vina şi a acceptat să plătească penalităţi în valoare de 4,5 miliarde de dolari. Înţelegerea la care au ajuns cele două părţi include şi plata unei amenzi penale de 1,25 miliarde de dolari, cea mai mare din istoria Statelor Unite şi nu acoperă eventualele procese civile. Până acum, recordul era deţinut de producătorul de medicamente Pfizer, cu cele 2,3 miliarde de dolari plătite în 2009, când s-a aflat că a comercializat ilegal un medicament.

 

Cât priveşte acuzaţiile de ucidere din culpă aduse petroliştilor, Associated Press spune că cel puţin doi dintre ei vor fi puşi sub acuzare, în timp ce BBC susţine că ar fi vorba de patru angajaţi. Pe 20 aprile 2010, s-a produs o explozie pe platforma Deepwater Horizon, care fora la 1.500 de metri adâncime, în largul Golfului Mexic. 11 oameni au murit şi 600 de milioane de litri de petrol s-au scurs în Oceanul Atlantic. Uriaşa pată de petrol a afectat coastele sudice ale Americii de Nord şi este considerat cel mai mare accident din istoria industriei petroliere.