Bucureştiul, pe locul 70 în topul celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi

0

Studiul ia în calcul un coş de bunuri de consum şi servicii utilizate în mod comun de expaţi pentru a compara nivelul preţurilor în 400 de oraşe şi locaţii din întrega lume, se arată într-un comunicat al ECA.

Oraşul norvegian Oslo a devenit cel mai scump oraş din Europa pentru expaţi, după ce a devansat Copenhaga, ocupanta primei poziţii în 2009.

Oslo este urmat de Stavanger (Norvegia), Copenhaga (Danemarca), Geneva, Zurich, Berna şi Basel (toate din Elveţia). Pe ultimele trei poziţii din top zece s-au plasat Helsinki (Finlanda), Moscova şi Paris.

„Companiile care trimit expaţi să lucreze în alte state analizează costul vieţii la calcularea pachetului salarial pentru a asigura stabilitatea puterii de cumpărare a acestora. Schimbarea în costul vieţii din oraşe ca Oslo, Stockholm sau Moscova evidenţiază nevoia companiilor de a se adapta în funcţie de cursul de schimb şi preţuri pentru a administra mai bine pachetele salariale pentru expaţi”, a afirmat Frédéric Franchi, analist la ECA.

Din europa Centrală şi de Est, viena este cel mai scump oraş, locul 12, urmată de Atena – 24, Sankt Petersburg 28, Istanbul 29, Ankara – 36, Zagreb – 41 (Croaţia), Ljubljana – 43 (Slovenia), Tbilisi – 44 (Georgia), Tallinn – 45 (Estonia), Riga – 49 (Letonia), Sofia – 50, Bratislava – 53, Praga – 54, Varşovia – 59, Budapesta -61, Vilnius – 66 (Lituania), Sarajevo – 67 (Bosnia Herţegovina), Belgrad – 68 şi Skopje – 69 (Macedonia).

În Europa, mai ieftine decât Bucureştiul sunt doar Kiev – 71, Minsk- 72 (Belarus) şi Chişinău – 73, potrivit studiului ECA.

La nivel mondial, prima poziţie în clasamentul celor mai scumpe oraşe pentru expaţi este deţinută de Tokio, urmat de Oslo, Luanda (Angola), Nagoya şi Yokohama (ambele din Japonia), Stavanger şi Kobe (Japonia). Top zece este completat de Copenhaga, Geneva şi Zurich.