Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), pierdea 0,26%, până la 24.887,93 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,25%, ajungând la 10.187,56 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,11%, până la 484,73 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, cobora cu 0,16%, până la 622,44 puncte.
Bursele europene înregistrau scăderi moderate în jurul orei 13, retragându-se de la maximele ultimelor 15 luni. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, scădea cu 0,26%, până la 5.508,31 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, cobora cu 0,37%, până la 6.009,62 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,03%, până la 4.012,91 puncte.
La Bucureşti, acţiunile SIF Oltenia (SIF5) aveau din nou cea mai mare lichiditate din piaţă, de 1,41 milioane lei, iar titlurile câştigau 0,75%, la 1,35 lei, în vreme ce acţiunile SIF Moldova (SIF2) se depreciau cu 0,85%, la 1,17 lei, pe suportul unui rulaj de 1,10 milioane lei.
În sectorul bancar, acţiunile Banca Transilvania (TLV) înregistrau un avans de 0,90%, la cotaţia de 2,25 lei, pe un rulaj de 653.165 lei, iar titlurile BRD SocGen (BRD) se apreciau cu 0,73%, la cursul de 13,80 lei, valoarea tranzacţionată până la ora 13 fiind de 511.106 lei.
Preţul titlurilor Petrom (SNP) stagna la 0,2650 lei, pe suportul unui rulaj de 681.469 lei, în timp ce acţiunile Dafora Mediaş (DAFR) se depreciau cu 1,85%, la cursul de 0,1060 lei, în urma unor schimburi de numai 51.478 lei.








