Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de joi pe roşu

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 39,28 milioane lei (9,54 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 10,94 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 0,33%, la 0,6120 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 0,35%, până la 5.928,64 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 0,38%, la 3.524,27 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 1,39%, până la 26.875,22 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 0,52%, la 12.148,03 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,78%, până la 556,85 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 0,26%, ajungând la 827,37 puncte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed