Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de marţi pe roşu, indicii au scăzut cu până la 3,5%

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 28,74 milioane lei (6,62 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 9,50 milioane lei, cotaţia lor coborând cu 2,26%, la 0,4410 lei/acţiune.

 

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 2%, până la 4.488,10 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 2,32%, ajungând la 2.730,66 puncte.

 

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 2,45%, până la 16.690,23 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 2,06%, la 8.431,33 puncte.

 

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 2,26%, până la 398,45 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 3,53%, ajungând la 628,64 puncte.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed