Bursa de Valori Bucureşti a lansat astăzi tranzacţiile cu produse derivate

În prima etapă, investitorii vor putea încheia contracte pe acţiunile celor zece companii pentru scadenţele iunie şi septembrie. BVB a anunţat că în aprilie şi mai nu va percepe niciun tarif de tranzacţionare. Din iunie, investitorii vor plăti comisioane de 25 de bani şi de 60 de bani. Preşedintele BVB, Stere Farmache declară că reducerile de comisioane sunt extinse şi la emitenţii care aleg să se listeze pe bursă.

„Pentru emitenţii care se vor înscrie la Bursa de la Bucureşti în acest an, vom practica comisioane 0, atât cele de procesare, cât şi cele de înscriere la cotă”, a declarat Stere Farmache, preşedinte director general al Bursei de Valori Bucureşti, la The Money Channel. El a spus că această tehnică nu este un caz singular, aplicat numai pentru produse derivate, ci face parte din ansamblul de politici si de comisioane pe care le practică BVB. „În acest caz, Bursa va aplica comisioane 0 pentru lunile aprilie şi mai. Dorim şi facem o recomandare puternică societăţilor de intermedier să extindă şi să propage în rândul investitorilor acest gest al bursei”, a mai spus Farmache.

Pe piaţa derivatelor la BVB sunt autorizaţi să tranzacţioneze 36 de intermediari. „În presă au apărut unele comentarii care nu sunt exacte, complete şi corecte, privind capitalizarea casei. Aceasta este făcută la standardul pe care îl cer la ora actuală reglementările în vigoare şi este vorba de aproape 2 milioane de euro, nu de câteva sute de mii de euro, aşa cum s-a strecurat în presă. Este greşit. De altfel, bursa nici nu avea cum să înceapă cu un substandard în acest domeniu”, a menţionat Farmache, la TMC.

Pentru a precede lansarea acestor instrumente, BVB a pus la dispoziţia investitorilor, săptămâna trecută, o pagină a derivatelor pe site-ul său, în care apar informaţii despre contracte şi cotaţii online.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed