Bursele europene închid indecis, după patru şedinţe consecutive de creştere şi maximul ultimelor 11 luni

Astfel, bursa pariziană a încheiat şedinţa la un nivel similar celui din închiderea de miercuri (-0,05%), indicele CAC 40 ajungând la 3.705,87 puncte, în condiţiile în care stabilitatea de pe Wall Street i-a permis pieţei să limiteze marcările de profit, anunţă AFP, preluată de NewsIn.

Totodată, bursa de la Londra a încheiat pe roşu, indicele FTSE, al principalelor 100 de acţiuni, coborând cu 0,33% (respectiv cu 16,62 puncte) faţă de ziua precedentă, până la 4.987,68 puncte.

La Frankfurt, indicele DAX a încheiat şedinţa de joi pe creştere, cu 0,37%, până la 5.594,77 puncte.

Miercuri, marile burse europene au închis la cel mai înalt nivel din ultimele 11 luni, susţinute de speranţele legate de revenirea economiei şi de reluarea fuziunilor şi achiziţiilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed