“Cantitatea de bani eliberaţi în piaţă începând cu 24 iulie depinde de mai multe scenarii, dar este vorba de echivalentul a un miliard – două miliarde de euro. Cel mai optimist scenariu ar fi ca într-un anumit interval de timp băncile să folosească acest surplus de resurse pentru a-şi îmbunătăţi lichiditatea şi a-şi îmbunătăţi resursele la creditare”, a declarat la The Money Show, viceguvernatorul BNR Cristian Popa.
Cristian Popa a mai arătat că cea mai bună destinaţie a banilor ajunşi la dispoziţia băncilor ar fi creditarea sectorului privat. Dar, în lipsa creditelor noi către companii, este bine venită şi cofianţarea proiectelor realizate cu bani europeni.
“Dacă băncile sunt doritoare şi ar fi un lucru bun, să participe la cofinanţarea părţii indigene a proiectelor care sunt mai departe finanţate în mare parte din banii europeni, ar fi foarte bine. Mi-aş fi dorit să văd proiecte private finanţate decât proiecte publice”, a precizat Cristian Popa.
Urmăreşte integral emisiunea The Money Show din 1 iulie pe WebTV.







