Cadariu: Anul 2022 confirmă că România este o destinaţie turistică rezilientă şi că am luat cea mai bună decizie privind reintroducerea voucherelor de vacanţă/ Fiecare român poate fi ambasadorul ţării noastre

”Anul 2022 confirmă că România este o destinaţie turistică rezilientă şi că am luat cea mai bună decizie privind reintroducerea voucherelor de vacanţă pentru cei din sectorul bugetar, împreună cu prim-ministrul liberal Nicolae Ionel Ciucă. Încă de la început am avut ca obiectiv încurajarea românilor să îşi (re)descopere ţara. Cred cu tărie că fiecare român poate fi ambasadorul ţării noastre şi fiecare dintre noi îşi poate convinge confraţii că avem cu ce ne mândri. Din acest motiv, consider că cifra cea mai bună este cea care ne spune că fluxul turiştilor români din unităţile de cazare din decembrie 2022 a fost aproape la acelaşi nivel cu cea din decembrie 2019, chiar dacă nu a fost zăpadă, diferenţa fiind de mai puţin de 1%”, a arătat Cadariu, vineri, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că acest lucru înseamnă că ”avem şi mai mult unde să creştem”.

”Iar cel mai bine vedem şi pe zona turiştilor străini, unde, deşi am depăşit pragul de 1,5 milioane, prag pe care l-am stabilit la început de an, mai avem de recuperat un decalaj de 40% faţă de 2019. Schema de incoming pe care am lansat-o de la 1 ianuarie pentru a veni cu soluţii concrete, fără vorbă multă, şi care este disponibilă tot anul, timp de 5 ani sperăm să rezolve parţial această necesitate. Faţă de 2021, cifrele din 2022 ne arată că numărul turiştilor a crescut cu 21,80%. Am încredere în români, în antreprenorii de pe teritoriul ţării noastre că vor continua dezvoltarea acestui segment economic şi că vom fi şi mai uniţi pentru a ne proteja imaginea ţării şi o vom promova aşa cum merită”, a subliniat ministrul.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în anul 2022, au însumat 11.299.100 persoane, în creştere cu 21,8% faţă de anul 2021. De asemenea, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2022 de 17.265.300 persoane, în creştere cu 48,3% comparativ cu anul 2021. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2022, au însumat 1.036.900 persoane, în creştere cu 89,6% faţă de luna decembrie 2021, în timp ce plecările vizitatorilor români în străinătate au însumat 1.205.400 persoane, în creştere cu 46,5% comparativ cu luna decembrie 2021, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed