Măcar la Oprescu se ştie clar direcţia. Mai ales că în mandatul său, pasajul Basarab a costat cu vreo sută de milioane de euro în plus, dar s-a inaugurat. Arena Naţională ne stă la dispoziţie, deşi gazonul a fost înlocuit, tot pe banii bucureştenilor, de vreo 4 ori. Magistrala Drumul Taberei, sau cea spre Pantelimon, cu siguranţă că se vor finaliza şi ele, aşa că ce mai contează costurile.
Şi de ce e o miză Metrorex? Sau un mic sac cu bani?
Pentru că societatea are peste două treimi bani de la bugetul de stat, sub formă de subvenţii, a făcut nişte contracte păguboase pentru că a cumpărat energie cu 38% mai mult decât preţul pieţei, iar tarifele la cartele au crescut cu 50%. Şi poate pentru că are 4500 de metri pătraţi de spaţii comerciale şi publicitare, care se închiriază cu aproximativ 50 de euro metrul pătrat pe lună?
Sau poate pentru că inspectorii de la Curtea de conturi constatau în ultimul raport că Metrorex n-a fost în stare să-şi evalueze încă bunurile aflate în proprietate?
E posibil ca numai Oprescu să poată. Şi nu numai Sorin Oprescu poate, ci şi Dan Voiculescu. După ce şi-a văzut visul cu ochii şi a pus mâna pe ADS – Ministerul Agriculturii, cu care se judeca de ani de zile pentru nişte mii de hectare de teren, Voiculescu l-a pus pe şeful Partidului Conservator de la Satu Mare în fruntea aeroporturilor.
Miza aici nu este Aeroportul Otopeni şi nici explicaţia cu incidentul cu taximetriştii şi japoneza ucisă nu stă în picioare. Stăpânul Antenelor şi-a dorit dintotdeauna zona Băneasa, cu tot cu aeroportul înghiţit de cel de la Otopeni, cu tot cu terenurile din zonă şi institutele care s-au încăpăţânat să cultive pomi fructiferi.








