Când apare sezonul 5 al serialului Stranger Things pe Netflix

0

Când apare sezonul 5 al serialului Stranger Things pe Netflix. Vești noi pentru fanii serialului Stranier Things. Deși Netflix nu a dezvăluit încă intriga oficială pentru sezonul 5, frații Duffer au avut în minte un final încă de când au scris prima dată serialul, iar acesta va fi unul emoționant.

Într-o conversație cu The Wrap, Ross Duffer a dezvăluit că unii directori Netflix chiar au lăcrimat când au anunțat planurile pentru sezonul 5.

„Avem o schiță pentru sezonul 5 și am prezentat-o celor de la Netflix, iar ei au răspuns foarte bine la ea„, a spus el. „Adică, a fost greu. Este sfârșitul poveștii. Am văzut directori plângând pe care nu i-am mai văzut niciodată plângând și a fost neașteptat.”

În cele din urmă, frații Duffer au mai spus că ne putem aștepta la un alt salt în timp la începutul sezonului 5.

Și la începutul anului, Matt și Ross Duffer, au anunțat că sezonul 4 “supradimensionat” va fi penultimul sezon, conform TV Mania. Drept urmare, fanii mai au de așteptat până când va fi anunțat debutul ultimului sezon.

Având în vedere declarațiile producătorilor însă, cu siguranță sezonul 5 va debuta, data fiind încă inexactă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.