Cântecul cocoşului este declanşat de un ceas intern, potrivit unui studiu

0

Studiul semnat de Tsuyoshi Shimmura şi de Takashi Yoshimura, a fost publicat luni între paginile revistei americane Current Biology şi susţine că acest cântec specific pe care cocoşii îl lansează chiar înaintea zorilor este reglat de ritmul circadian.

 

Cocoşii folosiţi în observaţii au fost plasaţi într-un mediu cu lumină permanentă şi începeau să cânte în fiecare zi, chiar înainte de răsăritul Soarelui, notează cei doi cercetători de la Universitatea din Nagoya. Cei doi ajung astfel la concluzia că acest comportament matinal al cocoşilor este reglat de ritmul circadian.

 

Desigur, mai adaugă ei, pot exista şi alţi factori, cum ar fi apariţia luminii solare sau cântecul celorlalţi cocoşi, dar frecvenţa mare a acestui cântat specific, chiar înainte de venirea zorilor, este generată de ceasul intern al acestor păsări.