Care au fost obligaţiile de mediu impuse de stat la privatizarea eşuată a Cupru Min

Razvan Capatina

Executivul nu a dorit să semneze din partea sa vreo declaraţie şi nici să acorde garanţii ori despăgubiri pentru probleme legate de protecţia mediului, indiferent de momentul apariţiei acestora, relevă un document oficial obţinut de MEDIAFAX.

Pentru a obţine garanţii din partea Roman Copper privind realizarea investiţiilor de mediu, reprezentanţii statului au cerut în schimb constituirea unui depozit de 32 milioane euro, solicitare refuzată de firma canadiană.

Investiţiile de mediu au fost evaluate de partea română la 32,27 milioane euro, din care un minim de 17 milioane euro obligatoriu pentru acest an în vederea extracţiei şi preparării minereurilor neferoase şi rare.

Din suma totală a investiţiei, 50.000 euro au fost calculate pentru extracţia pietrei pentru construcţii şi a pietrei calcaroase, 12.600 euro pentru transport marfă, persoane, întreţinere şi reparaţii auto, activitatea desfăşurată la spaţiile de cazare, restaurant şi cantină, activitatea de pază, 17,32 milioane euro pentru extracţia şi prepararea minereurilor neferoase şi rare, 5,58 milioane euro pentru supraînălţarea barajului Valea Şesei în vederea exploatării în siguranţă a iazului de decantare şi 9,3 milioane euro pentru reabilitarea drumurilor de acces existente şi realizarea unor drumuri noi.  Articol integral pe MEDIAFAX

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole