Peste 100.000 de euro pe lună. Atât a încasat anul trecut cel mai bine plătit salariat din Capitală, potrivit datelor furnizate pentru „Forbes România” de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Municipiului Bucureşti. Chiar dacă nu au fost oferite informaţii precum sexul, vârsta sau compania care a plătit un astfel de salariat (aceste date intră sub incidenţa secretului fiscal), ştim că cel mai prolific angajat din Capitală are reşedinţa în sectorul 2 şi lucrează în imobiliare. Oricât de surprinzător ar părea în condiţiile crizei din domeniul imobiliar, alţi patru angajaţi în acest domeniu figurează printre cei mai bine plătiţi locuitori din Bucureşti, toţi din sectorul 2 al Capitalei.
„Contribuabilul ar putea fi o persoană fizică, apropiat al dezvoltatorului, rezident fiscal în ţara noastră, de regulă expat”, este de părere Cătălin Scripcaru, preşedinte Century 21 România. Sau ar putea fi, potrivit lui Radu Lucianu, managing partner, Capital Property Advisors, un broker conectat, cu relaţii în piaţă, profesionist(ă), şcolit(ă) şi concentrat(ă) pe business.
Citeşte aici mai departe.









