Etgar Keret, co-realizator al filmului Meduzele, răsplătit cu Caméra d’Or la Cannes în 2007, a făcut oficiile de gazdă la Casa Keret, care şi-a deschis porţile, în premieră, la sfârşitul săptămânii trecute. Locuinţa a fost construită pe principiul unei cabine de vapor şi are o suprafaţă de 14 metri pătraţi. Are două etaje care adăpostesc un salon, o bucătărie, un grup sanitar şi un dormitor şi este dotată cu tot echipamentul necesar vieţii de zi cu zi. Creaţie a arhitectului polonez Jakub Szczesny, cea mai îngustă casă din lume are lăţimea între 72 şi 122 de centimetri. A fost finanţată din fonduri publice şi private şi a fost ridicată în spaţiul dintre două blocuri vecine, o veche clădire evreiască şi un imobil construit după război pentru militari.
“Cred că lumina este cel mai important lucru. Deci, pentru a elimina temerile legate de un spaţiu mic, am folosit foaia de policarbonat pentru acoperiş şi pereţi pentru a obţine lățimea maximă. Acesta este motivul pentru care casa pare atât de albă și transparentă”, a spus Jakub Szczesny, arhitect.
Co-fondator al grupului de cercetare arhitecturală şi artistică Centrala din Varsovia, Jakub Szczesny, de 38 de ani, şi-a desăvârşit studiile la Paris şi Barcelona. A realizat numeroase proiecte în Polonia, dar şi în Israel şi Teritoriile palestiniene.








