“Deşi CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – n.red.) a dispus anularea licitaţiei pentru consultantul juridic al EnergoNuclear, până nu ştim sigur că procesul de selecţie se va relua, noi continuăm acţiunea în instanţă”, a declarat pentru Business Standard Liz Minea, avocat partner al bpv Grigorescu.
La rândul său, Anca Părăscan, avocat partener în cadrul aceleiaşi firme, a spus că EnergoNuclear are termen zece zile de la comunicarea deciziei CNSC pentru a depune plângere la Curtea de Apel împotriva acesteia, dacă doreşte acest lucru.
“Dacă plângerea este admisă de instanţă, suntem din nou în punctul în care eram înainte de CNSC şi se poate prelungi foarte mult alegerea unui consultant”, a explicat Anca Părăscan.
Consultantul juridic ar trebui să ajute la întocmirea caietelor de sarcini pentru licitaţiile ce urmează să fie făcute şi să facă toate demersurile legale pentru ca proiectul de construcţie a celor două reactoare să poată începe în 2011.
Pompiliu Budulan, şeful Nuclearelectrica, societate de stat care controlează actualmente 51% din EnergoNuclear, a comentat că doar Dan Ionescu, CEO al companiei în cauză, poate decide dacă atacă hotărârea CNSC sau nu.
Dan Ionescu nu a putut fi contactat pentru clarificări pe acest subiect. Surse din piaţă spun însă că EnergoNuclear ar fi anulat vineri licitaţia, după decizia CNSC, ceea ce ar însemna că “îşi recunoaşte greşeala”.
Reamintim că la finele lui 2010, potrivit calendarului actual, ar trebui să fie gata toate lucrările şi operaţiunile premergătoare începerii construcţiei reactoarelor 3 şi 4. Contractul de consultanţă juridică are o miză estimată la 700.000 de euro plus TVA (valoarea putând fi suplimentată cu încă 350.000 de euro).
Deocamdată, EnergoNuclear a ales doar consultantul tehnic pentru proiect. Este vorba despre consorţiul Tractebel-Amec-Iberdrola Engineering. Nici contractul cu acesta nu a fost încă semnat şi are o valoare de opt milioane de euro.
EnergoNuclear este controlat astfel: Nuclearelectrica – 51%, CEZ Cehia – 9,15%, GDF-SUEZ Franţa – 9,15%, ENEL Italia – 9,15%, RWE Power Germania – 9,15%, iar ArcelorMittal România şi Iberdrola Spania, fiecare cu 6,2%. Unităţile 3 şi 4 ar urma să fie puse în funcţiune cel mai probabil în 2017.
Profil EnergoNuclear SA
Este compania de proiect care va construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
- Proiectul este estimat la patru miliarde de euro.
- Acţionarii săi sunt: firma de stat Nuclearelectrica – 51%, CEZ – 9,15%, GDF SUEZ – 9,15 %, ENEL – 9,15 %, RWE – 9,15 % şi ArcelorMittal – 6,2%, Iberdrola – 6,2%.
CEO este Dan Ionescu, susţinut de PDL.
- Consiliul de Administraţie al EnergoNuclear este compus din: Tudor Şerban – secretar de stat Ministerul Economiei, Alexandru Săndulescu – reprezentant al Ministerului Economiei, Pompiliu Budulan – reprezentant al Nuclearelectrica, Ionel Bucur – reprezentant al Nuclearelectrica, Mircea Ursache – reprezentant al Fondului Proprietatea, Adrian Radu – reprezentant al instituţiilor statului, Radian Doru Tufă – reprezentant al instituţiilor statului, Thierry Le Gall – reprezentant al ArcelorMittal, Doru Voicu – CEZ, Valentina Şiclovan – GDF SUEZ, Manuel Marco Pelegrin – Iberdrola, Dieter Johannes Hubertus Flugge – RWE, Claudio Zito – Enel







