Cât pierd la leafă cei plătiţi pe drepturi de autor

Guvernul intenţionează să opereze două modificări substanţiale ale taxării veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală. Prima, deja exprimată oficial, se referă la introducerea reţinerii la sursă a unui impozit de 16%. În acest moment, se aplică un impozit anticipat, de 10%, în fiecare lună, urmînd ca, după expirarea anului fiscal şi depunerea declaraţiilor de venit, contribuabilului să i se calculeze şi restul de plată, de 6%.

A doua modificare se referă la reducerea pragului de cheltuieli profesionale deductibile care se aplică veniturilor din drepturile de proprietate intelectuală, de la 40%, în prezent, la 25%, procent furnizat recent presei de surse guvernamentale.

Astfel, acum, la un venit anual brut de 10.000 de lei, de exemplu, se fac plăţi lunare anticipate de 1.000 de lei, în total. La regularizare, dat fiind procentul de deductibilitate de 40%, ar rezulta un impozit final de 960 de lei, deci statul trebuie să restituie contribuabilului 40 de lei. Aşadar, la cei 1.000 de lei brut, revin, în final, 9.040 de lei net.

În noua formulă, Guvernul intenţionează să aplice direct impozitul de 16%, ceea ce înseamnă, la acelaşi venit anual brut de 10.000 de lei, un impozit total de 1.600 de lei, plătit, evident, în 12 tranşe lunare. Aşadar, înainte de regularizare, venitul net se ridică la doar 8.400 de lei. Aplicând noul plafon de cheltuieli deductibile, rezultă un venit final impozabil de 7.500 de lei, pentru care se datorează un impozit de 1.200 de lei, deci contribuabilul trebuie să primească înapoi 400 de lei. Aşadar, rezultă un venit total net de 8.800 de lei, în scădere cu 2,65% faţă de cel iniţial.

Atenţie, acest procent mic de scădere este valabil doar în cazul în care statul îşi şi onorează obligaţia de a returna diferenţa de impozit. Iar, pentru a primi aceşti bani, primul pas care trebuie făcut este completarea şi depunerea la Fisc a declaraţiei de venit.

Calculul este valabil pentru cei care, pe lîngă venituri din drepturi din proprietate intelectuală, primesc şi salariu în baza unui contract de muncă. Ceilalţi trebuie să plătească şi contribuţia la Sănătate, ea însăşi un subiect de discuţie zilele acestea.

Modificările nu afectează regularizările din anul curent, care vor rezulta din Declaraţiile de venit depuse în această lună, pentru că acestea se referă la veniturile pe anul 2009.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed